DESPRE NOI. UN PIC DE ISTORIE

Palatul Copiilor din Galați este o instituție de invațamânt subordonată Ministerului Educației Naționale, care se adresează copiilor și elevilor cu vârste cuprinse între 5 si 18 ani,

Palatul Copiilor Galati ofera acestora locul și îndrumarea de specialitate pentru ca ei să-şi poată valorifica pasiunile extracurriculare prin activităţi culturale, muzical-artistice, arte plastice, tehnic-aplicative şi sportive.
Image

Atelierele și evenimentele organizate la noi sunt special gândite pentru dezvoltarea personală a copiilor, aprofunderea cunoștințlor, dezvoltarea și exersarea competențelor potrivite vocației și opțiunii copiilor.

Activitățile Palatului se desfășoară atât în orașul Galați cât și în Tecuci la Clubul Copiilor

Din anul 1952 Palatul Copiilor vine în sprijinul copiilor, părinților și întregii comunități gălățene.
În fiecare an atelierele bucură un număr de peste 2000 de copii care, îndrumați de peste 20 de profesori pasionați ajung să se descopere, să înțeleagă, să-și desăvârșească talentul și să-și dobândească abilitățile și competențele necesare unei bune orientări școlare și dezvoltări personale în societatea actuală.

Activitățile Palatului se desfășoară atât în orașul Galați cât și în Tecuci la Clubul Copiilor

SA INVATAM IMPREUNA

Ce vrem sa obtinem?

Obiectivele Palatului urmăresc, prin activitățile de învățare diverse, descoperirea talentelor și abilităților într-un mediu de învățământ non-formal.
Ne dorim că prin participarea elevilor la activitățile organizate în Palatul Copiilor să venim în întâmpinarea nevoilor părinților și copiilor din orașul nostru, pentru petrecerea timpului liber într-un cadru creativ.

500

Proiecte desfasurate

20

Profesori

1937

Elevi
Declaratia Directorului

Echipa din cadrul Palatului Copiilor îşi propune să promoveze un învăţământ deschis, flexibil care să asigure nu numai accesul nediscriminatoriu la toate cercurile din instituţie în perspectiva formării abilităţilor şi competenţelor pentru realizarea succesului personal şi profesional în contextul social actual, ci şi, să asigure calitatea învăţământului astfel încât să se ajungă la standardele de performanţă ale ţărilor din Uniunea Europeană.