Gheorghe C. Robescu, proprietarul Casei Robescu ce găzduiește acum Palatul Copiilor din Galați, s-a născut la Focșani, în iunie 1847, provenind dintr-o ilustră familie boierească.

Clasele primare le-a urmat în orașul său natal iar liceul la ”Sfântul Sava” din București.

Gheorghe. C. Robescu a intrat în magistratură și a fost pe rând substitut sau procuror la Vaslui, Tecuci și Râmnicul Sărat, unde tatăl său era prefect și avea o situație excepțională.

Demisionând din magistratură a exercitat funcția de avocat al Statului. După primul război mondial a plecat la Bruxelles, pentru a-și completa studiile sale de drept și a obține titlul de doctor. Întors în țară cu acest titlu, a intrat din nou în magistratură și în 1882 era prim – procuror pe lângă Tribunalul de Covurlui.

La începutul anului 1883, a demisionat din magistratură și a îmbrățișat cariera de avocat, până la sfârșitul vieții sale, dobândind o mare reputaţie în Galați.

În viața publică a orașului, G.C. Robescu apare pentru întâia oară în aprilie 1883, când a susținut candidaturile de opoziție ale lui C. Ressu, G. Mihăilescu și G. N. Gamulea contra guvernanților V.A. Ureche, C. Malaxa și Costin Vârlan la Colegiul al-III-lea de Cameră în alegerile de atunci pentru constituantă. Marea lui popularitate însă datează din Noiembrie 1884, când, luptând la alegerile Colegiului II-lea de deputați – alcătuit după noua lege electorală – alături de C. Ressu și Const. Ghiță Ioan, a reușit să puna în balotaj pe cei doi candidați guvernamentali P. Boțan și G. Antachi. În Mai 1885 a fost vice – președinte al comisiei interimare, din care făcea parte N. Hagi Nicola ca președinte și Hagi Manolache Nicolau, D. A. Anastasiu și M. N. Pacu ca membri.

Alegerile comunale din Iunie 1885 s-au făcut sub președinția sa; dar, alegându-se Nicolaie Hagi Nicola primar, G. C. Robescu s-a retras din consiliul comunal și s-a hotărât atunci a face opoziție intransigentă guvernului liberal. În Noiembrie 1886 a fost ales consilier comunal la Colegiul I pe lista conservatoare, care era condus de C. Ressu, ales primar pentru întâia oară.

Gheorghe C. Robescu a făcut parte din elita Partidului Conservator alături de personalități ale timpului precum Virgil Poenaru, Constantin Ressu, Victor Macri, Lascăr Catargiu. Dintre toți însă cel mai popular și cel mai cunoscut în toate păturile orașului nostru era G. C. Robescu. Nu exagerăm spunând că era cunoscut și de copii până la marginile orașului și până în cele mai modeste locuințe 1. Era un om foarte bun la suflet, primitor, afabil, a avut întotdeauna un cuvânt de încurajare și de dragoste pentru cei umiliți, dar a și reușit să-și facă prietenii durabile în păturile de sus ale societății gălățene.

Între anii 1887 – 1892 Gheorghe C. Robescu a reprezentatorașul Galați, ca deputat, de șase ori în Parlamentul României, care atunci era Regat. În anul 1887 a fost ales deputat în Parlamentul României din partea Colegiului II Covurlui 2 iar în 1891 ajunge senator tot din partea Colegiului II Covurlui3.

Gheorghe C. Robescu a exercitat un rol fundamental în viața publică a orașului de la malul Dunării, fiind ales primar al localității Galați, din partea liberalilor, în data de 17 februarie 1891, funcție pe care a îndeplinit-o cu demnitate până la 1 august 1892. În calitate de primar, Gheorghe C. Robescu a realizat în Galați primul pavaj cu piatră cubică, a împrejmuit cimitirul și a construit două locații de școală.

În perioada 10 ianuarie 1894 – 5 iunie 1895, Gheorghe C. Robescu a îndeplinit funcția de prefect al județului Covurlui, realizând diverse îmbunătățiri: a întemeiat mai multe sate noi, a distribuit pământuri țăranilor, a executat șosele și poduri, a construit numeroase locații de școli și primării. Notabil este faptul că s-a implicat, cu dăruire, în problemele populației rurale, încercând să facă mult bine. Gheorghe C. Robescu era un om generos, primitor, afabil, a găsit permanent cuvinte de încurajare pentru cei umiliți, reușind în același timp să-și creeze conexiuni cu persoanele influente ale societății gălățene.

1 Ziarul Galații, Nr. 253, 23 noiembrie 1909

2 Moise N. Pacu, Cartea Județului Covurlui, Buc. 1891, Partea II, p. 298

3 Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi de la origini pînă la 1918, ediţia a-II-a, Editura „Partener”, Galaţi, 2008, partea a-II-a, p.223-224

Trecerea sa în neființă, survenită pe neașteptate în timpul unei călătorii la București, în anul 1909, a generat emoție și tristețe infinită în sufletele locuitorilor orașului Galați, care l-au prețuit sincer. Se pare că a fost depus la Biserica Sf. Nicolaie și înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Galați dar încă nu i-am identificat mormântul.

Bibliografie :

Ziarul Galații, Nr. 253, 23 noiembrie 1909

Jurnalul ,,Minerva” 1909

Viorica Steluţa Pisică, Cristian Dragoş Căldăraru,Studiu istoric asupra „Casei Robescu” din Galaţi,

MONUMENTUL XIV, EDITURA “DOXOLOGIA”, IAŞI, 2013,

(prof. dr. Barbu Charlotte)